Habar nu am cate like-uri, cate persoane vor da share, sau cati vizitatori unici voi aduna cu aceasta rubrica pe care o voi dedica sportivilor care nu sunt foarte mediaizati, dar care totusi fac…sport de performanta. Sincer, nu-mi pasa, daca totalul vizualizarilor va fi foarte mic sau incomparabil cu site-urile consacrate de sport. Cred cu toata fiinta mea ca oamenii au nevoie de povesti frumoase, unele dureroase, nespuse, care in ultima vreme, in ciuda tuturor mijlacelor de comunicare care ne coloreaza viata sunt, in opinia mea, nepermis de rare. Pentru inceput voi publica pe acest site o serie de scrieri mai vechi, dar extrem de actuale! Voi incepe cu un text scris, in anul 2008, cand realizam reality show despre viata fotbalistului Adrian Mutu, in vremea in care facea istorie la Fiorentina. Insa textul nu are legatura cu fotbalul, caci mi-am propus sa nu scriu despre aceasta displina, al carei spectator recunosc totusi ca sunt accidental. Iata textul:
“ Ti-e dor de cantonamente si de vestiar”, mi-a strigat Adi Mutu pe aleea pietruita din curtea casei sale de pe via Bolognese, dupa o gluma destul de deocheata care mi-a scapat, la finele unei ore de palavre despre antrenori si copii, udata cu o cantitate respectabila de vin fin, bine racit, sec si cu o sumedenie de alte calitati regasite in licorile care provin de pe dealurile linistitoare ale Florentei. Asa e, uneori imi este foarte dor de ceea ce multi tineri sportivi din zilele noastre urasc sau spun, eleganti in exprimare , ca sunt metode invechite de antrenament.
Cu riscul de a supara, metodele or fi invechite sau prafuite, insa multi antrenori sunt la fel. “ Nu exista elevi prosti sau neinteresati, ci dascali incompetenti”, imi spunea odinioara profu’ de mate, de la liceul Cantemir. Tipologia sportivului roman arata modificari uluitoare, tranzitia aducand in fata oamenilor persoanje de genul:



Din fericire pentru Marian, a existat o doamna, Doina Anton, pentru Ionela, Viorica Enescu si apoi Liliana Nastase, iar pentru Lorena, Marius Ghilase omul-antrenorul, tanarul care a inteles ca in vremurile pe care le traim, sportul are mare legatura cu cartea. Tristetea imensa este ca as avea nevoie de o mare pagina de ziar, pentru a asterne numele copiilor sau ale tinerilor, care s-au pierdut pe drum, pentru ca antrenorii n-au vrut sau n-au fost capabili sa inteleaga ca poti purta blugi rupti D&G, dar poti inpat la ora 10( seara).
Ca poti sa iti faci operatie de marire de sani si esti in stare sa vomiti in timpul antrenamentelor, ca poti merge la discoteca sambata, unde bei o bere sau un scotch, iar lunea cronometrul arata record personal, ca esti capabil sa stai ore in sir pe chat, dar poti sa gasesti tot pe net declaratiile si programele de pregatire ale idolilor, ca unori mai tragi o tigara pe balcon, pentru ca te-a parasite iubita, tu fiind de-o viata in cantonament, dar dimineata esti primul in sala de antrenament.
Revenind la profu’ meu de mate, dragi antrenori, eu cred ca exista copii prostovani sau lipsiti de interes, dar cred ca in egala masura existati VOI, incapabili de a va accepta, cand va priviti in oglinda, incompetenta!