Habar nu am cate like-uri, cate persoane vor da share, sau cati vizitatori unici voi aduna cu aceasta rubrica pe care o voi dedica sportivilor care nu sunt foarte mediaizati, dar care totusi fac…sport de performanta. Sincer, nu-mi pasa, daca totalul vizualizarilor va fi foarte mic sau incomparabil cu site-urile consacrate de sport. Cred cu toata fiinta mea ca oamenii au nevoie de povesti frumoase, unele dureroase, nespuse, care in ultima vreme, in ciuda tuturor mijlacelor de comunicare care ne coloreaza viata sunt, in opinia mea, nepermis de rare. Pentru inceput voi publica pe acest site o serie de scrieri mai vechi, dar extrem de actuale! Voi incepe cu un text scris, in anul 2008, cand realizam reality show despre viata fotbalistului Adrian Mutu, in vremea in care facea istorie la Fiorentina. Insa textul nu are legatura cu fotbalul, caci mi-am propus sa nu scriu despre aceasta displina, al carei spectator recunosc totusi ca sunt accidental. Iata textul:
“ Ti-e dor de cantonamente si de vestiar”, mi-a strigat Adi Mutu pe aleea pietruita din curtea casei sale de pe via Bolognese, dupa o gluma destul de deocheata care mi-a scapat, la finele unei ore de palavre despre antrenori si copii, udata cu o cantitate respectabila de vin fin, bine racit, sec si cu o sumedenie de alte calitati regasite in licorile care provin de pe dealurile linistitoare ale Florentei. Asa e, uneori imi este foarte dor de ceea ce multi tineri sportivi din zilele noastre urasc sau spun, eleganti in exprimare , ca sunt metode invechite de antrenament.
Cu riscul de a supara, metodele or fi invechite sau prafuite, insa multi antrenori sunt la fel. “ Nu exista elevi prosti sau neinteresati, ci dascali incompetenti”, imi spunea odinioara profu’ de mate, de la liceul Cantemir. Tipologia sportivului roman arata modificari uluitoare, tranzitia aducand in fata oamenilor persoanje de genul:
MARIAN OPREA (cel mai titrat atlet din istoria noastra, medaliat la CE, CM si JO), un tip al carui discurs seamana in multe privinte cu al lui Cristi Chivu, care isi cantareste fiecare cuvant, educat, disciplinat pana in maduva oaselor, dispus sa plateasca din buzunar bani buni care ii pot schimba viata personala sau profesionala, tatuat, baiatul dupa care suspina frumusetile din atletismul autohton, uneori fitos pe culoarul de triplu. Prietenos cu camera care-l prezinta la concursuri, cu pantofi D&G, cu blugi care costa cat o pensie si putin plin de el cand si-a luat primul BMW. Comparati-l pe Marian cu Megelea( chiar cati oare stiu cine e si ce performante a adus Romaniei ?), ultimul atlet medaliat olimpic, care a aruncat atat de bine sulita la Melbourne, in 1976, pentru bronz, incat am asteptat un sfert de secol sa mai vina o distinctie la Jocuri, din partea vreunui baiat.
IONELA TARLEA (cea mai valoroasa sprintera din istoria Romaniei, campioana monmdiala la 200 de meri, dubla campioana europeana la 400 de mg, argint la Jocurile Olimpice de la Atena, in proba de 400 de mg): o fata plina de viata, care iubeste sa cante pana la ziua melodiile Mariei Ciobanu, eleganta si machiata chiar si atunci cand iese sa ii cumpere o ciocolata nepoticai Erika, fata a carui numar de telefon e cautat de politicieni, colegi sau staruri TV, cea care isi da haina jos de pe ea la propriu( am asistat la o scena memorabila la Oslo, inaintea unui concurs din circuitul Golden League, cand i-a daruit unei fetite pe care o cunoscuse de jumatate de ceas o pereche de saboti pe care platise 250 de euro), cea care spune ca putea dobori recordul mondial dupa ce si-a facut implant de silicoane pentru ca ar fi ajutat-o la fotofinishJ, cea care plangea ca un copil in studiou la Surprize- Surprize, si care un cult inimaginabil de solid pentru parinti si familie.
LORENA MENGHIA (saritoare in inaltime, campioana nationala la junioare). E sora vedetei care apare prin reviste in Italia, Catrinel Menghia. Candva, Lorena s-a imbarcat in cursa de Milano, la clasa economic, sa dea o proba pe podium( nu ala de premiere), insa a spus apoi simplu, ca ei in place sa sara. E mai frumoasa decat sora-sa( parerea mea!), la fel de bine imbracata, modesta, cu un zambet care iti ia mintile in cateva secunde, moarta de placere cand vede haine de firma si uneori enervant de tacuta. Plange ca fiica-mea de 6 ani cand greseste la concursuri, pleaca urechea la mari performeri pe care i-a admirat, copila fiind: Alina Astafei sau Sorin Matei. Fata asta neprrmis de frumoasaJ, care sta pe chat si nu ii e rusine sa mearga cu vagoane de dormit vetuste, e studenta la Harvard! Din fericire pentru Marian, a existat o doamna, Doina Anton, pentru Ionela, Viorica Enescu si apoi Liliana Nastase, iar pentru Lorena, Marius Ghilase omul-antrenorul, tanarul care a inteles ca in vremurile pe care le traim, sportul are mare legatura cu cartea. Tristetea imensa este ca as avea nevoie de o mare pagina de ziar, pentru a asterne numele copiilor sau ale tinerilor, care s-au pierdut pe drum, pentru ca antrenorii n-au vrut sau n-au fost capabili sa inteleaga ca poti purta blugi rupti D&G, dar poti inpat la ora 10( seara).
Ca poti sa iti faci operatie de marire de sani si esti in stare sa vomiti in timpul antrenamentelor, ca poti merge la discoteca sambata, unde bei o bere sau un scotch, iar lunea cronometrul arata record personal, ca esti capabil sa stai ore in sir pe chat, dar poti sa gasesti tot pe net declaratiile si programele de pregatire ale idolilor, ca unori mai tragi o tigara pe balcon, pentru ca te-a parasite iubita, tu fiind de-o viata in cantonament, dar dimineata esti primul in sala de antrenament.
Revenind la profu’ meu de mate, dragi antrenori, eu cred ca exista copii prostovani sau lipsiti de interes, dar cred ca in egala masura existati VOI, incapabili de a va accepta, cand va priviti in oglinda, incompetenta!
